D&G - moda all’italiana
Posted by Corina on 13/11/2009
Fie ca pornesc de la tiparul vaduvei italiene oachese si “molto sexy” sau de la imaginea unei Lollita ce poarta o camasa de noapte cu elemente din dulapul bunicii si influente flower-power, cei doi designeri italieni surprind de fiecare data eternul feminin in croiuri elegante si irezistibile. Inspiratia D&G este de sorginte boema, mediteraneana. Femeia D&G poarta tocuri care ii sublininiaza linia piciorului intr-un look sexy, dar este la fel de sigura pe armele sale de seductie si in haine masculine.
Domenico Dolce si Stefano Gabbana au pasit impreuna in lumea business-ului vestimentar in 1985. Dolce provine dintr-o familie siciliana si a invatat croitoria de la tatal sau in Palermo, astfel ca la 7 ani stia deja cum trebuie sa arate un sacou croit fara cusur. Partenerul sau, Stefano Gabbana, este absolvent de design vestimentar. Cei doi s-au intalnit la Milano intr-un atelier de moda unde lucrau pe post de asistenti. La numai 2 ani dupa lansarea afacerii, cuplul a castigat succes international, iar business-ul pe care il conduc impreuna valoreaza acum peste 750 de milioane de euro.
Brandul Dolce & Gabbana cuprinde doua linii centrale. Linia Dolce&Gabbana, specializata in produse de lux, mizeaza pe design, formalism si perenitate, urmand tendintele pe termen lung mai degraba decat influentele sezoniere. Linia reuneste, pe langa obiecte vestimentare, ochelari de vedere, ochelari de soare, genti si ceasuri.
Cealalta linie, D&G, este mai aproape de casual, de inspiratia urbana si reuseste sa impuna trenduri in loc sa le urmeze. Aceasta este linia mai tanara, mai flamboaianta a brandului. D&G este simbolul glamour-ului metropolitan – o linie contemporana, expresie a lumii schimbatoare. Este un stil fara limite, care interpreteaza liber diversele influente ale erei in care traim, pentru a genera un stil de viata unic, inconfundabil. Linia reuneste colectii vestimentare, de lenjerie intima, ceasuri, ochelari si bijuterii.
Colectiile D&G, “senzuale si luxoase”, asa cum insusi Domenico Dolce le descrie, au atras atentia unei pleiade impresionante de vedete, astfel ca in dressing-ul unor dive precum Naomi Campbell, Kylie, Madonna, Monica Bellucci, Christina Aguilera si Isabella Rossellini se regasesc cel putin cateva creatii semnate de reputatii designeri italieni.
Inovatia D&G troneaza si asupra colectiei de bijuterii. De la piese boho chic la stilul urban, jucaus, si pana la clasicul feminin, colectia raspunde celor mai diverse aspiratii.
De departe bijuteria vedeta a anului 2009 si cu un potential fantastic si pentru 2010, colierul amplu, in mai multe straturi, din otel inoxidabil placat cu aur, pe care sunt dispuse mici figurine specifice brandului D&G va scoate din rutina orice tinuta. Fie ca pornim de la un tricou banal purtat cu o fusta cu talie inalta, fie ca alegem un sacou cu manecile suflecate, fara nimic pe dedesubt, colierul opulent va conferi un aer elaborat, sofisticat, memorabil.
Farmecul Dolce & Gabbana consta in dualitate, in opozitia dintre masculin si feminin, vigoare si fragilitate, ratiune si sentiment sau inocenta si seductie. Croiala impecabila a lui Dolce si imaginatia usor teatrala a lui Gabbana au creat una din formulele succesului in industria fashion contemporana.





Add A Comment